Îmi amintesc perfect de noaptea ceea
Sufla pe-afară cel mai aprig vânt
Nu sta nici umbra. Alerga aleea
Cu pletele copacilor în vânt.
Stam și scriam cu ochii pe fereastră.
Ți-am zis atunci pe unde umbli, zi-mi!
În rochie de catifea albastră?
Și vântu-a stat o oră. Ca la film.
Aveam răspunsu-n fața mea: un click
O palmă mi s-a pus pe ochi, cam rece.
Chiar te-am ghicit dar n-am mai zis nimic.
Era spre nouă și-ai plecat la zece.
Cuvintele stau adunate-n pungi.
S-a pus pe jos iubirea ca mătreața.
Și totuși spune-mi azi de ce mai fugi.
Și-ți ții ascunsă după soare fața?
Să nu cumva să pară-ntunecat
Când te-oi striga chemându-te afară
Deja îl văd un pic că s-a-nnorat
O fi gelos pe frumusețea-ți rară?
Nu, nu te mint cuvintele o fac.
Eu doar le strig și ele-mi cad pe buze.
Ca picurii de ploaie-n dans pe lac.
Și se prefac mă mir și eu în frunze.
